Din nou despre CFR

Aţi citit vreodată anunţul privind despăgubirea clienţilor în cazurile întârzierilor neprevăzute ori ale opririlor pe perioadă nedeterminată  ale trenurilor (în Ro)? Defalcat pe situaţii lucrurile stau cam aşa:

1. Dacă vrei să renunţi la bilet înainte să fi plecat din staţie, vei primi cu 10% mai puţin – taxă de procesare.

2. Dacă circulaţia acestuia se întrerupe pe traseu, vei primi contravaloarea călătoriei pe distanţa pe care nu ai parcurs-o, minus cei 10% din valoarea integrală a biletului.

3. Decontarea contravalorii pentru situaţiile de mai sus se face doar la casa de bilete din staţia care a emis biletul.

Nu vreau să mă enervez încercând să argumentez evidenţa nesimţirii CFR. O veţi face dumneavoastră.

Franţa, 2007: trenul pe ruta Clermont Ferant – Lyon a întâriâzia 2 minute (nu exagerez, eram în el). Am primt la coborâre, fiecare călător, scuze din partea conductorului sau a controlorului (controloare în cazul respectiv). Şi ştiţi de ce a întârziat? Pentru că unei femei cu vreo 4 copii i s-a făcut rău, iar conductorul a încercat o întâlnire cu Pompierii salvatori în una dintre staţii – un ambuteiaj sau ceva de genul ăsta a blocat maşina pompierilor în drum spre noi, astfel că trenul a plecat mai departe, iar femeia a fost preluată în Lyon. Încă mă întreb de ce şi-au cerut scuze oamenii ăia…

A, şi încă ceva: era o garnitură tip Săgeata Albastră. Eu zic că trebuia să cumpărăm  trenurile cu SNCFF cu tot…

Cel dintâi dintre cei din urmă

Duminică, Gara Craiova. Coadă la bilete pentru rapidul de 16 şi 12 minute (intârziere 10 minute). În faţa mea aproximativ 10 persoane. Mai am cinci persoane şi casiera anunţă că s-au terminat locurile pentru clasa a II-a. Clienţii încep să se caute prin portofele pentru a completa diferenţa de preţ. Ajung la casieră: „Nu mai sunt locuri nici la clasa I”. Sunt primul dintre cei care vor merge fără loc.

Buna tradiţie a educaţiei în spiritul concurenţei se manifestă în situaţii nebănuite… În esenţă sunt egal cu toţi ceilalţi cu care voi împărţi experienţa în picioare a unui drum de 3 ore. Dar sunt cel dintâi dintre cei egali, nu? Un fel de memento mori  pe drumul de fier al CFR. Uuuuuuuu!!!