Toleranţă: gay, rusalii, mici şi bere

Ca o recunoaştere şi o cinstire a credinţei creştine a poporului român, Guvernul României aprobă prin Legea nr. 202/2008 – MO 728 din 28.10.2008 două noi sărbători legale, materializate ca zile libere pentru omul muncii:Rusaliile şi Sf. Maria.
Credinţa poporului român transpare pe de o parte din datele statistice (86,8% se declară creştini ortodocşi, iar 4,7% creştini romano-catolici, conform recesământului din 2002), iar pe de altă parte din încrederea foarte mare în Biserică, aşa cum reiese ea din toate cercetările sociale şi sondajele de opinie (80-90% declară o încredere mare şi foarte mare în aceasta).
     Pentru oricine are o reprezentare cât de cât conturată a ceea ce înseamnă creştin – măcar de la televizor – trebuie să aibă o oarecare cunoştinţă despre normele morale şi, implicit, limitările în ceea ce priveşte manifestarea socială. Fără să fie neapărat un habotnic, creştinul de rând nu poate decât să condamne o serie de comportamente, în concordanţă cu normele şi valorile credinţei sale. Un creştin total tolerant sau open mind nu ar mai fi creştin sau nu ar fi decât un ipocrit.
     Aprobarea (a 6-a oară?) a paradei comunităţii de sodomiţi şi lesbiene nu înseamnă decât o palmă dată acestui popor pe care guvernanţii noştri s-au prefăut că-l respectă printr-o mişcare ce nu ascundea decât încă o tactică pentru a mai aduna un pic de capital politic. Din păcate însă nu facem decât să întoarcem şi celălalt obraz, la gândul că aşa ne vor europenii – aşteptând cuminţi să ne-o tragă în speranţa că la un moment dat vom fi de-ai lor.

     Deşi într-o poziţie incomodă, ne vom bucura de grătărelul pe care îl vom face în aceste noi zile libere, iar singurele referiri la această mult trâmbiţată sărbătoare a toleranţei probabil vor fi doar cele  câteva glume deocheate despre mărarul ce ieşea de sub sutienul miselor pe  care probabil le-am văzut la ştiri.

     Iar urma palmei despre care vorbeam mai sus va fi spălată cu un strop în plus de berică, iar credinţa va rămâne la fel de (ne)chestionabilă, cu sau făr Gay Fest 2009.

     Să ne crească!

Holiday Greetings to Everyone (Craciun, An Nou, Hanukkah, Ramadan, et cetera)

Postez in continuare o urare de toate cele cu ocazia ocaziilor ocazionate. Nu-i a mea, dar mi-o asum

*. I wanted to send some sort of holiday greeting to my friends, but it is so difficult in today’s world to know exactly what to say without offending someone. So I met with my attorney yesterday, and on his advice I wish to say the following:

Please accept with no obligation, implied or implicit, my best wishes for an environmentally conscious, socially responsible, low stress, non-addictive, gender neutral celebration of the winter solstice holiday, practiced with the most enjoyable traditions of religious persuasion or secular practices of your choice with respect for the religious/secular persuasions and/or traditions of others, or their choice not to practice religious or secular traditions at all. I also wish you a fiscally successful, personally fulfilling and medically uncomplicated recognition of the onset of the generally accepted calendar year 2008, but not without due respect for the calendars of choice of other cultures whose contributions to society have helped make our country great (not to imply that Zimbabwe is necessarily greater than any other country) and without regard to the race, creed, colour, age, physical ability, religious faith or sexual preference of the wishee. By accepting this greeting, you are accepting these terms: This greeting is subject to clarification or withdrawal. It is freely transferable with no alteration to the original greeting. It implies no promise by the wisher to actually implement any of the wishes for her / himself or others and is void where prohibited by law, and is revocable at the sole discretion of the wisher. This wish is warranted to perform as expected within the usual application of good tidings for a period of one year or until the issuance of a subsequent holiday greeting, whichever comes first, and warranty is limited to replacement of this wish or issuance of a new wish at the sole discretion of the wisher.

Disclaimer: No trees were harmed in the sending of this message; however, a significant number of electrons were slightly inconvenienced. *

Mass forward la forward la forward et cetera.

Obisnuinţă

“În Romania sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de defăimare şi învrăjbire religioasă, precum şi ofensa publică adusă simbolurilor religioase” – acesta este amendamentul propus de Cultului Musulman din România pentru a fi introdus în proiectul de lege al cultelor.

Până la a ne grăbi să începem un exerciţiu de imaginaţie cu privire la efectele perverse unui asemenea amendament – interzicerea unor trupe rock, a unor cărţi, piese de teatru sau alte creaţii culturale – cred că ar trebui să ne oprim puţin asupra textului în sine al amendamentului.

Să ne oprim asupra formelor şi mijloacelor de “învrăjbire religioasă”. Pentru că instigarea la învrăjbire religioasă este prezentă în primul rând în scrierile sfinte. Iată câteva exemple -  din Coran – traducerea îmi aprţine după versiunea engleză.
Versetul 5.51: “Crede! Nu îţi lau drept prieteni evrei sau creştini; ei sunt prieteni unii cu alţii, şin pe oricare l-ai alege, este asemeni celorlalţi; cu siguranţă Allah nu îi ocroteşte pe  cei nedrepţi.
Versetul 9.30: “Şi evreii zic: Uzair este fiul lui Dumnezeu; şi creştinii zic: Mesia este fiul lui Dumnezeu; acestea sunt cuvintele care le ies din gură; imită spusele celor care nu credeau nici înainte; fie ca Allah să-i ditrugă pe toţi“.

Conform respectivului amendament, cel puţin aceste două sure ar trebui eliminate din Coran. Or punerea sub semnul întrebării, nu vorbim de eliminarea a ceva din conţinutul Coranului, presupune failibilitatea întregii Cărţi şi, prin urmare, a religiei musulmane. Ceea ce nu poate fii decât absurd.

Dar să mergem mai departe în conţinutul amendamentului, la referirea cu privire la “ofensa publică adusă simbolurilor religioase”.
Simbol = Semn, obiect, imagine etc. care reprezintă indirect (în mod convenţional sau în virtutea unei corespondenţe analogice) un obiect, o fiinţă, o noţiune, o idee, o însuşire, un sentiment etc. (DEX)

Este cunoscut că acelaşi semn poate semnifica idei diferite. De asemenea, aproape orice analiză critică a unui sistem de gândire conţine, intrinsec, elemente ce pot fii cu uşurinţă considerate şi catalogate drept defăimătoare. De asemenea, multe curente filosofice sau religioase moderne se întemeiază tocmai pe reinterpretarea Cărţilor Sfinte ale diverselor religii, fapt care poate fii considerat de religiile respective drept maliţioase.

Dar să luăm un exemplu din lumea creştină: crucea. Simbol sfânt ce face trimitere la o sumedenie de elemente cu rezonanţă în sufletul creştinului: Crucea Mântuitorului, Crucea care se artă în vis Împăratului Constantin. Dar crucea întoarsă? Reprezintă ea o ofensă la adresa creştinismului? Să ne amintim cum a fost răstignit Petru – cu capul în jos, la cererea lui, tocmai pentru a fi deosebit de Mântuitor…
Şi chiar dacă ar reprezenta un simbol anti-creştin, de ce atâta intoleranţă? În măsura în care acceptăm libertatea de expresie şi conştiinţă, sistemele filosofico-religioase anti-creştine  îşi au dreptul şi locul lor printre celelalte sisteme mai mult sau mai puţin tradiţionale.

De fapt miza acestui amendament nu este respectul şi toleranţa reciprocă între oameni, chiar şi pe acest tărâm atât de sensibil. Nu. Miza, deşi e dureros să recunoaşte, o reprezintă securitatea. Ne e teamă de cei mai sensibili dintre noi… ne e teamă de musulmani. Şi, prin urmare, în spiritul nostru creştin, întoarcem şi obrazul celălalt. Dar nu în semn de umilinţă. Ci, din prostie. Un fel de concesie pe care o facem lumii musulmane ca să le demonstrăm că suntem “băieţi buni, chiar dacă trupele noastre ocupă teritoriile lor”. Dar este o concesie absurdă pentru noi, cei ne-musulmani.

Şi apoi, oare cum îşi permit musulmanii să încerce să impună o lege specifică lumii lor, dar nu şi celei a noastre? Nu spunem că libertatea de expresie reprezintă un element specific unei civilizaţii superioare. Dar ne-am obişnuit cu ea. Şi, vorba aia, nu au trecut decât 16 ani, dar i-am prins gustul.

Vă aştept pe 28 Octombrie în Piaţa Constituţiei. Şi pe voi, dragi musulmani. Pentru a ne susţine sau combate.

Notă: Accesul strict interzis bomber-man-ilor. Asta e discriminare, nu?

O chestiune de stil

“Cuvântul „rasă” în accepţie curentă echivalează aproape cu acela de „stil biologic”. În măsura în care termenul „rasă” îl substituim prin acela de „stil biologic”, suntem efectiv puşi în situaţia de a vorba despre rasă în termeni mai apropiaţi de întuiţia şi simţămintele noastre. [...]

Dacă mi s’ar pune întrebarea ce atitudine aş lua faţă de problema amesteculul între rase, as răspunde; nici în această chestiune nu mă îndrumă pretinse descoperiri sau principii ştiinţifice, ci mai curând sensibilitatea mea stilistică. Mă voi declara cu alte cuvinte împotriva amestecului, dar nu din considerente biologice de puritate a plasmei ereditare, ci fiindcă mi se pare că amestecul duce în cele mai multe cazuri la lipsă de stil şi într’un anume sens la lipsă de caracter.

E în joc un elementar simţ al stilului şi un respect cvasi-religios faţă de formele substanţei vitale, simţăminte pe care nu pot şi nu înţeleg să le înving. Simţământul că te găseşti în prezenţa unei rase, care a fost favori-zată de împrejurări prielnice de a se realiza consecvent cu ea însăsi şi de a-şi traduce în fapte creatoare toate virtualităţile, este una din rarele bucurii şi generoase satisfacţii, la care mi s’ar părea monstruos să renunţi cu uşurinţă. Să nu stricăm, să nu nivelăm, să nu spălăcim, noi oamenii, ceeace a răsărit din sânul naturii şi al sorţii cu iresistibila şi convingătoarea putere a unor fenomene originare plastic delimitate prin graţie de sus.

Nu mai puţin condamnabil ar fi însă şi drumul celălalt, al exaltării rasiste. Atitudinea, pretenţioasă în formă, primejdioasă pe cât de naivă în esenţă, a mesianismului rasist, care în ultimele sale consecinţe teoretice şi practice propagă în ascuns sau pe faţă împerialismul spiritual, fizic şi economic al unei singure rase — nu e prin nimic justificabilă.

Simţă-mântul, singurul, care deschide poarta spre un cadru ecumenic, simţământul de evlavie în faţa fenomenului raselor – ne dictează să fim noi înşine, sub stelele noastre, şi să îngăduim celorlalţi să fie şi ei – tot ei înşişi, sub stelele lor”.

Lucian BLAGA

Notă: Rândurile de mai sus sunt asumate de şi reprezintă exclusiv punctul de vedere al autorului şi nu posesorului acestei pagini. Prezentarea pe pagina noastră a acestor gânduri ale autorului semnifică doar respectul nostru faţă de dreptul la opinie şi liberă exprimare a oricărei persoane şi nu implică susţinerea sau negarea de către noi a acestora.

Ierarhie şi reprezentativitate

Am să încerc să restrâng puţin sfera discuţiei cu privire la corectitudinea politică. Şi am să mă refer la consecinţele sale asupra sistemului educaţional.  Conform pricipiului fundamental al acestuia, cât se poate de democratic de altfel, fiecare dintre noi trebuie să aibă posibilitatea de a fii reprezentat. Iar asta nu se reduce la cadrul politic şi jocul de-a votarea.

Corectitudinea politică vizează, printre altele, introducerea în programa şcolară a unor autori ce aparţin diverselor grupuri etnice, religioase sau sexuale. Bineînţeles, ponderea acestora în programă va respecta proporţia din populaţie a respectivelor grupuri. Prin urmare, putem avea un manual care să conţină(voi folosi un exemplu cât se poate de corect, dar nu politic), 40% bruneţi, 30% şateni, 20% blonzi şi 10% roşcaţi.

Prin urmare, chiar dacă, cei mai prolifici şi mai importanţi 50 de scriitori importanţi sunt bruneţi şi îşi au câştigat locul în manuale (manualele sunt finite, nu?), trebuie eliminaţi 30 de bruneţi şi înlocuiţi cu şateni, blonzi şi roşcaţi. Chiar dacă în cadrul ierarhiei pe cel mai important dintre blonzi îl găsim pe locul 200, iar pe cel mai important dintre roşcaţi pe locul 400.  Lor trebuie să li se găsească loc în virtutea principiului reprezentativităţii şi egalităţii, ca să nu mai vorbim de faptul că numai educaţia ne permite să ne cunoaşte unii pe alţii, culturile din care provenim etc.

Bineînţels, situaţia de mai sus nu reprezintă decât un simplu exerciţiu cât se poate de simplificat. Trebuie să avem în vedere că fiecare dintre cele patru grupuri se împart în diferite nuanţe, zeci sau chiar sute… Alegerea va deveni din ce în ce mai dificilă, iar nereprezentaţi şi, astfel, discriminaţi vor exista. Soluţia probabil că va consta într-un fel de sistematizare a nunaţelor, reducerea la câteva dintre ele, dar cu o paletă sigur mai mare decât cea din exerciţiul nostru.

Şi, probabil, va fii nevoie să dăm la o parte mulţi dintre autorii pe care azi îi fetişizăm/venerăm/idolatrizăm, cum s-ar exprima un susţinător al nestăvilitei corectitudini politice, pentru a le face loc altora.

Cine va face alegerea? Şi mai ales, cum? Ca să vă faceţi o idee, vă îndrum către două linkuri:

The Literary 100: A Ranking of the Most Influential Novelists, Playwrights, and Poets of All Time: http://www.adherents.com/people/100_literary.html

The Novel 100: A Ranking of the Greatest Novels of All Time & 100 Books That Shaped World History: http://www.adherents.com/people/100_novel.html .

Concluziile le veţi trage singuri. Bineînţeles, din perspectiva link-urilor de mai sus, ne vom simţii lezaţi… Nu tu Eminescu, nu tu Caragiale… Aşa ceva nu se poate… Image

Nota: “Bine aţi venit în corectul politic sat global!”. Nu vă lăsaţi amăgiţi de discursuri cu “locul culturii noastre în rândurile celorlalte naţiuni”.

Ideologie şi consumism

Era consumismului este declarată de mulţi drept cea în care ideologiile vor muri. Cu alte cuvinte, preocupările fundamentale şi idealurile omului vor fi orientate funciar către o singură direcţie: acumularea de bunuri.

Înlocuirea unei nevoi de ordin psihologic – aceea de a creea şi de a lupta pentru idei – este astfel înlocuită cu nevoia materială. Prin urmare, timpurile prezente aduc nu doar negarea, dar cultivarea ideii negării dualităţii entităţii umane, trup – minte.

Dar dorinţa şi lupta în sine pentru a avea sau de a folosi ceva, respectiv conforul dat de satisfacerea acestei dorinţe, este tot o manifestare de ordin psihic. Astfel materialismul poate fi privit drept o paradigmă care reuşeşte să conjuge cele două laturi în care este scindată fiinţa umană. Iar în definitiv nu este suprimată caracteristica esenţială a omului de a crede şi a lupta pentru ceva. Unidirecţionarea energiilor  individului poate constitui astfel baza unui curs evolutiv al umanităţii din care se elimină conflictele susţinute pe inconsistenţa ideilor ce stau la baza idealurilor care, teleologic, sunt mai degrabă de ordin material: bunăstare, avuţie etc.

Astfel, la prima vedere, moartea ideologiilor şi supremaţia consumismului reprezintă un eveniment de dorit. Situaţia însă pe care nu o luăm în calcul este dată de dispariţia, o dată cu ideologiile, a acelor norme axiologice care orientează orice luptă. A fi doar pentru a avea elimină discutarea mjloacelor. Nu se mai pune problema cum vei dobândi, pentru că un cum trebuie să se raporteze la alt cum. Ori raportarea nu există decât în condiţiile existenţei mai multor concepţii la care să aderi.

Moartea ideologilor poate să însemne astfel înlocuirea lui cum cu cât. Calitativul moare, cantitativul câştigă.

PIS’n Politically Correctness

Acum ceva vreme o nastrusnica idee mi-a venit, iar unii dintre voi deja o cunosc. Anume, ce ar fi ca, intr-o lume in care moneda se bate, pe o nicovala din ce in ce mai tocita, pe ideea tolerantei, sa apara un curent de gandire declarat ca opus - sustinator al intolerantei.

Mojiciile istorice ale albilor in special  fata de evrei, de negrii, de hispanici,  arabi, fata de tigani, fata de membrii unei secte sau alta…, au constituit punctul de plecare al luptei pentru impunerea unei politici care sa reglementeze relatiile dintre indivizi ce, in virtutea diferentelor de rasa ori credinta, par a nu fi in stare sa convietuiasca impreuna. Nimic mai frumos decat un principiu care traseaza drumul catre un orizont utopic, in care cu totii ne respectam, iubim… Bine… geografia se pare ca le scapa sustinatorilor acestei tolerante fara limite: orizontul este doar o linie imaginara, nu poate fi atinsa, asa ca ei se comporta, fara a-si da seama probabil, ca niste bieti Sisifi (sau bolovani ai lui Sisif?).

Numai ca un astfel de sistem de reglementare – politically correctness cum i se spune pe neaosa limba englezeasca - pleaca de la o premisa interesanta, pe care nu o voi comenta, ci o las deschisa celor carora interesul le starneste aceste randuri si timp isi vor gasi pentru a  face comentarii. Acesta suna ceva de genul: se incepe cu un set de reglementari legal-punitive care ii obliga pe indivizi sa se comporte, cel putin de fatada si amenintati de pedepse, in modul impus si considerat a fi cel de dorit. Ulterior (in ani, decenii, peste cateva generatii), acest set de reguli va fi interiorizat, absorbit in constiinta genrala, iar comportamentele initial doar dezirabile vor deveni naturale si universale.

O dilema insa nu imi da pace. Toleranta este un concept care se aplica arbitrar, unor indivizi sau grupuri, ori este unul cu aplicare generala? Adica, stau eu si ma intreb, cei clasificati drept intoleranti, nu au dreptul de a fi tolerati? Faptul ca adera la un alt sistem de credinte si valori decat cel general acceptat, nu ii transforma de asemenea tocmai in subiecti asupra carora conceptul de toleranta sociala este creeat a se rasfrange?

Va ganditi si poate si pozitia v-o veti prezenta-o!
Pana atunci, PIS voua!

P.S. Si inca nu v-am spus ce este acest PIS. Indiciu: primul bastion al intolerantei tolerate!