Zoo Mall

     Plazza… Galagie, zgomot, urlete, tipete. Toata lumea pare ca se simte in normalitate: mananca, bea, cumpara sau doar se hlizesc lavitrine. Dar nimeni nu pare sa remarce babilonia din jur. Numai ca daca termenul acesta, babilonie, are sensul de dezordine provocata de difucultatea comunicarii odata cu amestecul limbilor, acum este doar o impresie auditiva pentru mine.

Caci oamenii nu mai vorbesc. Atat de bine pare ca sunt adaptati, incat nu resimt indobitocirea: scot din cand in cand cate un muget sau un raget ori icnesc si isi arunca tot felul de grimase. Pare ca sunt redusi la stadiul de exprimare nearticulata si incep sa aduca mai degraba cu verii antropoizi. Dar par ca se bucura. Zoo, oameni buni, zoo…

Din nou despre CFR

Aţi citit vreodată anunţul privind despăgubirea clienţilor în cazurile întârzierilor neprevăzute ori ale opririlor pe perioadă nedeterminată  ale trenurilor (în Ro)? Defalcat pe situaţii lucrurile stau cam aşa:

1. Dacă vrei să renunţi la bilet înainte să fi plecat din staţie, vei primi cu 10% mai puţin – taxă de procesare.

2. Dacă circulaţia acestuia se întrerupe pe traseu, vei primi contravaloarea călătoriei pe distanţa pe care nu ai parcurs-o, minus cei 10% din valoarea integrală a biletului.

3. Decontarea contravalorii pentru situaţiile de mai sus se face doar la casa de bilete din staţia care a emis biletul.

Nu vreau să mă enervez încercând să argumentez evidenţa nesimţirii CFR. O veţi face dumneavoastră.

Franţa, 2007: trenul pe ruta Clermont Ferant – Lyon a întâriâzia 2 minute (nu exagerez, eram în el). Am primt la coborâre, fiecare călător, scuze din partea conductorului sau a controlorului (controloare în cazul respectiv). Şi ştiţi de ce a întârziat? Pentru că unei femei cu vreo 4 copii i s-a făcut rău, iar conductorul a încercat o întâlnire cu Pompierii salvatori în una dintre staţii – un ambuteiaj sau ceva de genul ăsta a blocat maşina pompierilor în drum spre noi, astfel că trenul a plecat mai departe, iar femeia a fost preluată în Lyon. Încă mă întreb de ce şi-au cerut scuze oamenii ăia…

A, şi încă ceva: era o garnitură tip Săgeata Albastră. Eu zic că trebuia să cumpărăm  trenurile cu SNCFF cu tot…

Cel dintâi dintre cei din urmă

Duminică, Gara Craiova. Coadă la bilete pentru rapidul de 16 şi 12 minute (intârziere 10 minute). În faţa mea aproximativ 10 persoane. Mai am cinci persoane şi casiera anunţă că s-au terminat locurile pentru clasa a II-a. Clienţii încep să se caute prin portofele pentru a completa diferenţa de preţ. Ajung la casieră: „Nu mai sunt locuri nici la clasa I”. Sunt primul dintre cei care vor merge fără loc.

Buna tradiţie a educaţiei în spiritul concurenţei se manifestă în situaţii nebănuite… În esenţă sunt egal cu toţi ceilalţi cu care voi împărţi experienţa în picioare a unui drum de 3 ore. Dar sunt cel dintâi dintre cei egali, nu? Un fel de memento mori  pe drumul de fier al CFR. Uuuuuuuu!!!

Un nume bun

Naşterea unui copil iscă într-o familie  o  mulţime de provocări, iar una dintre primele este numele. Ce nume va purta? Care este numele cel mai potrivit? Dar ce înseamnă un nume bun? Alegerea este ghidată de o mulţime de raţionamente mai mult sau mai puţin complexe ale părinţilor, bunicilor, străbunicilor, unchilor, prietenilor, colegilor: nume care ne amintesc de persoane dragi, de personaje literare sau istorice şi nu în ultimul rând, numele naşilor.

Un singur participant lipseşte la aceste discuţii: viitorul purtător al numelui. Cum de altfel a lipsit şi la întrebarea privind irumperea în existenţa mundană.

Principele a murit! Trăiască babuinii!

Principele s-a retras din cursa electorală încercând un gest de gentleman care îşi recunoaşte limitele  şi nu insistă în dorinţa de a ocupa un spaţiu care îl respinge.

Cred că suntem un popor care se pare că nu agreează diversitatea. Nu ne place să alegem, căci alegerea înseamnă efort intelectual şi asumare a răspunderii. De aceea ne dorim ca obiectele alegerii noastre să semene până la confuzie, pentru ca oricând argumentul „ar fi fost acelaşi lucru” să aibă un grad de validitate satisfăcător pentru emitent.

Focşani – Jurnal de călătorie

Becalomania ortodoxă creşte catedrală mare şi aici. Mantui-ne-ar!
Cacoserica catolica: Pour les non-coneseurs. Amen?

Ţigani exclamând cu dispreţ: Ţiganii!!!

Linişte sau plictis?

Femei: Şi alea urate sfârşesc prin a fi frumoase. Iluzia străinului? 

Adolescenţi prostindu-se jucând friptea. Mi-e drag! Sssst: calculatorul doarme…

Unirea cea de taină. Respir istorie, iar istoria ma respira la randul ei.

Bacău – Jurnal de călătorie

Prima catedrală ortodoxă pe care o văd în România şi poate concura ca dimensiuni cu cele catolice. Cineva crede că (şi) în asta constă diferenţa dintre noi şi Occident: mărimea care contează şi în religie. Becalism arhitectural manifest: arta ca dimensiune. În episodul următor: Catedrala Neamului.

Cină târzie cu Cârnat Alb. Lecţie de comunicare: Prima chelneriţă realistă (realist-fantastică?): ne ia comanda şi ne aduce tacâmurile, iar cu umor cinic ne şopteşte: „Nu vă entuziasmaţi: mâncarea mai durează!…”. Orice ripostă ulterioară devine astfel futilă. Recomand: Terasa restaurant Subway (metroul băcăuan?). Preţ şi gust. Sfat: specificaţi să aducă mâncarea atunci când e gata pentru toţi. Altfel riscaţi balele colegilor în farfuria voastră.

Tarif taxi: 1,8 lei/km. Bucureşti: 1,7. Bacău-Bucureşti: 1-0. Sau invers? Copiator: 0,25 lei/pagină. Numai student să nu fi…

Aplauze funerare

Condamnat în ultimii ani (10?) la o marginalizare mediaticã cred unicã, Michael Jackson s-a retras din lume joi seara.
     Iar lumea a început sã-l aplaude din nou.
     The King of Pop lasã mostenire o discografie de geniu impresionantã si trei copii.
     Acuzatiile si scandalurile care l-au anatemizat sunt lãsate pe fundul coşului de gunoi al tabloidelor şi jelim împreunã un artist care, dorindu-şi o lume non-violentã dedicatã frumuseţii şi iubirii, şi-a construit una proprie, un adevãrat templu-teren de joacã.
      Astãzi, acest copil mare a pãrãsit lumea care i-a refuzat o copilãrie eternã.
     Joacã plãcutã şi plinã de cântec, Michael!

O ţară de filosofi

Printre multele inepţii pe care le spune Întâiul Marinar al Ţării, se întâmplă să strecorea – probabil vreun consilier mai dezgheţat – şi câte o idee inteligentă sau o problematică ce merită a fi luată în considerare.
     Săptămâna trecută, în cadrul întâlnirii cu guvernul, marinelu’ scoate în evidenţă faptul că avem învăţământul românesc este esenţialmente teoretic, producând în speţă absolvenţi ne- sau greu încadrabili în producţie. Subliniind dispariţia aproape totală a învăţământului pe vreuri numit  de arte şi meserii şi care se afla la mare cinste, domnul nostru aduce în discuţie o problemă asupra căreia, dacă îmi amintesc eu bine, doar domnul Marga s-a mai oprit. Dar aşa cum discontinuitatea măsurilor şi reformelor este la mare cinste urmând succesiunea guvernelor sau miniştrilor, nimeni nu s-a mai preocupa de ea în buna logică dacă nu m-am gândit eu la ea, mai bine o critic sau o fac uitată.
     Din păcate cel care atrage din nou atenţia asupra acesteia este un băieţaş care şi-a pierdut credibilitatea şi care, asemenei Întâiului Patriot al Ţării, chiar şi când spune lucruri interesante nu mai este credibil sau luat în serios. 
     Situaţia este însă într-adevăr gravă şi nu poate fi ascunsă în spatele unui şow, fie el şi rezultat al unei demente hore solidare media-adversari politici-popor: România scoate idioţi cu diplomă pe bandă rulantă, idioţi care automat au pretenţii de intelectuali, visând la posturi de menăgiment. Iar meseriaşii devin încet-încet o elită profesională, din ce în ce mai scumpă şi, cel mai rău, din ce în ce mai greu de găsit.
     Într-adevăr, situaţia este în parte generată de idealurile de mărire socială rezultatul educaţiei primare (uneori primate) din  familie:  să devină om mare. Iar singurul mijloc specificat de această educaţie este diploma de studii superioare – luată, nu neapărat câştigată. Totul pentru a nu deveni un amărât de muncitor.
     Pe de altă parte, legislaţia laxă în ceea ce priveşte  accederea la statutul de student şi, automat, de absolvet, generează efecte laxative , universităţile – fie de stat sau private – fiind lovite anual de cufureli de absolvenţi. Din păcate, abia încheierea studiilor scoate la iveală rahatul - valurile de diplomaţi devin tsunami-uri de şomeri.
     Dar Băse’ nu este cu adevărat conştient de spusele sale. Domnii miniştrii nici atât. Iar omuleţii ce-şi bagă dosare la facultate se bucură de o largă ofertă, pentru orice buzunar şi intelect.
     Să ne trăiţi, confraţi diplomaţi! Proşti, dar bine! 

     P.S. Alături o mostră de ce mai înseamnă azi excelenţa (de la www.visurat.ro): “Pentru performaţa de a termina liceul”.

EBA şi poporul prost

Pentru a ne ascunde prostia precum rahatul pisica, după încheierea alegerilor europarlamentare ne-am lăsat antrenaţi în aceeaşi banală şi manipulatorie discuţie privind fraudarea alegerilor. Bineînţeles, am mai adăugat şi puţin zăhărel (pentru plimbare… Plimbare?), aducând în discuţie legitimitatea şi moralitatea (sic!) candidaturii EBei (sau EBA-ei?).

Oameni buni, adevăratul nostru işu nu este nici autobuzismul electoral şi nici moralitatea unei candidaturi. Ci debilitatea noastră constă în faptul că am trimis în PE 3 maimuţe, fără ca măcar să putem avea vreun ghişeft. Iar vrăjeala cu  “Nu daţi fonduri pe prostii, creditaţi la Roumanie” nu va prosti nici un europarlamentar. Şi nici farmecele fetei lu’ tata (deşi, dacă mă gândesc bine, avem experienţa cheeky girls…).

Până una alta trebuie să fim în stare să recunoaştem că am glumit fără perdea şi că nu noi vom fi cei care vom râde la urmă. Mai bine haideţi să ne luăm cuminţi Diazepamul şi să mergem la culcare. Iar în vis, ne va apărea EBA ca zăpada şi cu cei doi pitici, ducând de-ale gurii bunicuţei. Nu, nu… nu amestec poveştile…

Noapte bună, alegători!

« Articole mai vechi