Sunt unul dintre cei pentru care candidatura ASR Principele Radu a reprezentat cel dintâi motiv pentru a-mi preface dreptul la vot în obligaţie cetăţenească asumată. Retragerea din cursă am considerat-o de asemenea ca o eschivă cavalerească şi mutare a unui gentleman. Până alaltăieri…
La momentul lansării candidaturii ASR, împreună cu un prieten ne-am manifestat dorinţa de a participa activ şi voluntar la campania sa electorală. Un schimb scurt de e-mail-uri a urmat în acest sens între noi şi staff-ul de campanie al ASR care însă nu s-a materializat în nimic dată fiind retragerea.
Iar acum două zile, atât eu, cât şi celălalt coleg, am primit un e-mail privind dispoziţia de a-l susţine pe domnul candidat doctor Oprescu. Doar o coincidenţă? Să fi intrat e-mail-urile noastre în posesia staff-ului Oprescu pe altă cale? Dar nu vi se pare ciudat că nu a primit acel mail nici un alt cunoscut/coleg/rudă de-ale noastre, ci doar noi doi?
Domnul Duda ne-a operat (tot se vorbea de relaţia sa cu fosta securitate), iar domnul Doctor ne-a supus (e-mail-urile). Şi când te gândeşti la analiştii noştri care au şi trasat direcţia voturilor dudiste…
Principele a murit! Trăiască Doctorul!