Zoo Mall

     Plazza… Galagie, zgomot, urlete, tipete. Toata lumea pare ca se simte in normalitate: mananca, bea, cumpara sau doar se hlizesc lavitrine. Dar nimeni nu pare sa remarce babilonia din jur. Numai ca daca termenul acesta, babilonie, are sensul de dezordine provocata de difucultatea comunicarii odata cu amestecul limbilor, acum este doar o impresie auditiva pentru mine.

Caci oamenii nu mai vorbesc. Atat de bine pare ca sunt adaptati, incat nu resimt indobitocirea: scot din cand in cand cate un muget sau un raget ori icnesc si isi arunca tot felul de grimase. Pare ca sunt redusi la stadiul de exprimare nearticulata si incep sa aduca mai degraba cu verii antropoizi. Dar par ca se bucura. Zoo, oameni buni, zoo…

Principele Oprescu sau Doctoru’ Duda

Sunt unul dintre cei pentru care candidatura ASR Principele Radu a reprezentat cel dintâi motiv pentru a-mi preface dreptul la vot în obligaţie cetăţenească asumată. Retragerea din cursă am considerat-o de asemenea ca o eschivă cavalerească şi mutare a unui gentleman. Până alaltăieri…

La momentul lansării candidaturii ASR, împreună cu un prieten ne-am manifestat dorinţa de a participa activ şi voluntar la campania sa electorală. Un schimb scurt de e-mail-uri a urmat în acest sens între noi şi staff-ul de campanie al ASR care însă nu s-a materializat în nimic dată fiind retragerea.

Iar acum două zile, atât eu, cât şi celălalt coleg, am primit un e-mail privind dispoziţia de a-l susţine pe domnul candidat doctor Oprescu. Doar o coincidenţă? Să fi intrat e-mail-urile noastre în posesia staff-ului Oprescu pe altă cale? Dar nu vi se pare ciudat că nu a primit acel mail nici un alt cunoscut/coleg/rudă de-ale noastre, ci doar noi doi?

Domnul Duda ne-a operat (tot se vorbea de relaţia sa cu fosta securitate), iar domnul Doctor ne-a supus (e-mail-urile). Şi când te gândeşti la analiştii noştri care au şi trasat direcţia voturilor dudiste…

Principele a murit! Trăiască Doctorul!

Live from APACA

Bordellos – un pub de pe centrul istoric al Bucureştiului. Tematica şi numele te trimit la vremurile din perioada interbelică. Sau la cele din prezenta campania electorală…

La o masă alăturată, 3 femei trecute de cincizeci, savurează câte o bere nefiltrată şi fumează cu port-ţigaretă. Sulemenite şi dichisite după moda anilor 80, fac notă discordantă cu expaţii de la masa de lângă, cu decolteul domnişoarei de vis-a-vis de masa mea, ori cu purtătorul belciugului ce savurează un Guiness la bar.

Umbra fetelor de la APACA?

Din nou despre CFR

Aţi citit vreodată anunţul privind despăgubirea clienţilor în cazurile întârzierilor neprevăzute ori ale opririlor pe perioadă nedeterminată  ale trenurilor (în Ro)? Defalcat pe situaţii lucrurile stau cam aşa:

1. Dacă vrei să renunţi la bilet înainte să fi plecat din staţie, vei primi cu 10% mai puţin – taxă de procesare.

2. Dacă circulaţia acestuia se întrerupe pe traseu, vei primi contravaloarea călătoriei pe distanţa pe care nu ai parcurs-o, minus cei 10% din valoarea integrală a biletului.

3. Decontarea contravalorii pentru situaţiile de mai sus se face doar la casa de bilete din staţia care a emis biletul.

Nu vreau să mă enervez încercând să argumentez evidenţa nesimţirii CFR. O veţi face dumneavoastră.

Franţa, 2007: trenul pe ruta Clermont Ferant – Lyon a întâriâzia 2 minute (nu exagerez, eram în el). Am primt la coborâre, fiecare călător, scuze din partea conductorului sau a controlorului (controloare în cazul respectiv). Şi ştiţi de ce a întârziat? Pentru că unei femei cu vreo 4 copii i s-a făcut rău, iar conductorul a încercat o întâlnire cu Pompierii salvatori în una dintre staţii – un ambuteiaj sau ceva de genul ăsta a blocat maşina pompierilor în drum spre noi, astfel că trenul a plecat mai departe, iar femeia a fost preluată în Lyon. Încă mă întreb de ce şi-au cerut scuze oamenii ăia…

A, şi încă ceva: era o garnitură tip Săgeata Albastră. Eu zic că trebuia să cumpărăm  trenurile cu SNCFF cu tot…

Cel dintâi dintre cei din urmă

Duminică, Gara Craiova. Coadă la bilete pentru rapidul de 16 şi 12 minute (intârziere 10 minute). În faţa mea aproximativ 10 persoane. Mai am cinci persoane şi casiera anunţă că s-au terminat locurile pentru clasa a II-a. Clienţii încep să se caute prin portofele pentru a completa diferenţa de preţ. Ajung la casieră: „Nu mai sunt locuri nici la clasa I”. Sunt primul dintre cei care vor merge fără loc.

Buna tradiţie a educaţiei în spiritul concurenţei se manifestă în situaţii nebănuite… În esenţă sunt egal cu toţi ceilalţi cu care voi împărţi experienţa în picioare a unui drum de 3 ore. Dar sunt cel dintâi dintre cei egali, nu? Un fel de memento mori  pe drumul de fier al CFR. Uuuuuuuu!!!

Un nume bun

Naşterea unui copil iscă într-o familie  o  mulţime de provocări, iar una dintre primele este numele. Ce nume va purta? Care este numele cel mai potrivit? Dar ce înseamnă un nume bun? Alegerea este ghidată de o mulţime de raţionamente mai mult sau mai puţin complexe ale părinţilor, bunicilor, străbunicilor, unchilor, prietenilor, colegilor: nume care ne amintesc de persoane dragi, de personaje literare sau istorice şi nu în ultimul rând, numele naşilor.

Un singur participant lipseşte la aceste discuţii: viitorul purtător al numelui. Cum de altfel a lipsit şi la întrebarea privind irumperea în existenţa mundană.

Principele a murit! Trăiască babuinii!

Principele s-a retras din cursa electorală încercând un gest de gentleman care îşi recunoaşte limitele  şi nu insistă în dorinţa de a ocupa un spaţiu care îl respinge.

Cred că suntem un popor care se pare că nu agreează diversitatea. Nu ne place să alegem, căci alegerea înseamnă efort intelectual şi asumare a răspunderii. De aceea ne dorim ca obiectele alegerii noastre să semene până la confuzie, pentru ca oricând argumentul „ar fi fost acelaşi lucru” să aibă un grad de validitate satisfăcător pentru emitent.

Sport und Zeit

Metrou, 8 fără un sfert dimineaţa. O domnişoară drăguţă cu ochelari (genul intelectual) citeşte dintr-un tom imens. Mă uit mai atent…: Sein und Zeit. O filosofie marcată de schemele matematico-lingvistice ale unui existenţialist german primeşte poate şansa de a fi desăvârşită depăşind barierele raţionalismului şi a deveni în sfârşit ceea ce Heidegger a eşuat să exprime: o filosofie a prăbuşirii în autenticitate pe care Daseinul o experiază odată cu abandonul instinctului de conservare şi sacrificarea existenţei în beneficiul clipei, al esenţei eterne nepervertite de grija faţă de ceilalţi sau faţă de sine însuşi.

În dreapta spate, o altă domnişoară, genul stilat, business, citeşte Gazeta Sporturilor. Nu-mi vine în minte decât o parafrază hilară: Dau fardul meu pe-un Artex!

Focşani – Jurnal de călătorie

Becalomania ortodoxă creşte catedrală mare şi aici. Mantui-ne-ar!
Cacoserica catolica: Pour les non-coneseurs. Amen?

Ţigani exclamând cu dispreţ: Ţiganii!!!

Linişte sau plictis?

Femei: Şi alea urate sfârşesc prin a fi frumoase. Iluzia străinului? 

Adolescenţi prostindu-se jucând friptea. Mi-e drag! Sssst: calculatorul doarme…

Unirea cea de taină. Respir istorie, iar istoria ma respira la randul ei.

Bacău – Jurnal de călătorie

Prima catedrală ortodoxă pe care o văd în România şi poate concura ca dimensiuni cu cele catolice. Cineva crede că (şi) în asta constă diferenţa dintre noi şi Occident: mărimea care contează şi în religie. Becalism arhitectural manifest: arta ca dimensiune. În episodul următor: Catedrala Neamului.

Cină târzie cu Cârnat Alb. Lecţie de comunicare: Prima chelneriţă realistă (realist-fantastică?): ne ia comanda şi ne aduce tacâmurile, iar cu umor cinic ne şopteşte: „Nu vă entuziasmaţi: mâncarea mai durează!…”. Orice ripostă ulterioară devine astfel futilă. Recomand: Terasa restaurant Subway (metroul băcăuan?). Preţ şi gust. Sfat: specificaţi să aducă mâncarea atunci când e gata pentru toţi. Altfel riscaţi balele colegilor în farfuria voastră.

Tarif taxi: 1,8 lei/km. Bucureşti: 1,7. Bacău-Bucureşti: 1-0. Sau invers? Copiator: 0,25 lei/pagină. Numai student să nu fi…