Ierarhie şi reprezentativitate

Am să încerc să restrâng puţin sfera discuţiei cu privire la corectitudinea politică. Şi am să mă refer la consecinţele sale asupra sistemului educaţional.  Conform pricipiului fundamental al acestuia, cât se poate de democratic de altfel, fiecare dintre noi trebuie să aibă posibilitatea de a fii reprezentat. Iar asta nu se reduce la cadrul politic şi jocul de-a votarea.

Corectitudinea politică vizează, printre altele, introducerea în programa şcolară a unor autori ce aparţin diverselor grupuri etnice, religioase sau sexuale. Bineînţeles, ponderea acestora în programă va respecta proporţia din populaţie a respectivelor grupuri. Prin urmare, putem avea un manual care să conţină(voi folosi un exemplu cât se poate de corect, dar nu politic), 40% bruneţi, 30% şateni, 20% blonzi şi 10% roşcaţi.

Prin urmare, chiar dacă, cei mai prolifici şi mai importanţi 50 de scriitori importanţi sunt bruneţi şi îşi au câştigat locul în manuale (manualele sunt finite, nu?), trebuie eliminaţi 30 de bruneţi şi înlocuiţi cu şateni, blonzi şi roşcaţi. Chiar dacă în cadrul ierarhiei pe cel mai important dintre blonzi îl găsim pe locul 200, iar pe cel mai important dintre roşcaţi pe locul 400.  Lor trebuie să li se găsească loc în virtutea principiului reprezentativităţii şi egalităţii, ca să nu mai vorbim de faptul că numai educaţia ne permite să ne cunoaşte unii pe alţii, culturile din care provenim etc.

Bineînţels, situaţia de mai sus nu reprezintă decât un simplu exerciţiu cât se poate de simplificat. Trebuie să avem în vedere că fiecare dintre cele patru grupuri se împart în diferite nuanţe, zeci sau chiar sute… Alegerea va deveni din ce în ce mai dificilă, iar nereprezentaţi şi, astfel, discriminaţi vor exista. Soluţia probabil că va consta într-un fel de sistematizare a nunaţelor, reducerea la câteva dintre ele, dar cu o paletă sigur mai mare decât cea din exerciţiul nostru.

Şi, probabil, va fii nevoie să dăm la o parte mulţi dintre autorii pe care azi îi fetişizăm/venerăm/idolatrizăm, cum s-ar exprima un susţinător al nestăvilitei corectitudini politice, pentru a le face loc altora.

Cine va face alegerea? Şi mai ales, cum? Ca să vă faceţi o idee, vă îndrum către două linkuri:

The Literary 100: A Ranking of the Most Influential Novelists, Playwrights, and Poets of All Time: http://www.adherents.com/people/100_literary.html

The Novel 100: A Ranking of the Greatest Novels of All Time & 100 Books That Shaped World History: http://www.adherents.com/people/100_novel.html .

Concluziile le veţi trage singuri. Bineînţeles, din perspectiva link-urilor de mai sus, ne vom simţii lezaţi… Nu tu Eminescu, nu tu Caragiale… Aşa ceva nu se poate… Image

Nota: “Bine aţi venit în corectul politic sat global!”. Nu vă lăsaţi amăgiţi de discursuri cu “locul culturii noastre în rândurile celorlalte naţiuni”.

Posteaza un comentariu