Impolitic corect

Un nou scandal mediatic artificial a fost  iscat de intenţia Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Mures de a cumpăra, prin licitaţie, ţăgări pentru persoanele cu handicap din centrele de asistenţă socială.
          Intoxicaţi deja de ştirile şi toc-şourile pe această tema, cei mai mulţi dintre noi deja au înţeles enormitatea măsurii DGASPC şi, abdicând de la o analiză simplă, dictată de bunul simţ, au preluat pur şi simplu sentinţa mediatică: o instituţie a statului, prin reprezentantul sau, dl Schmidt Lorand, încalcă legislatia tarii, încurajând consumul de produse supuse taxei pe viciu.
     Pentru a-i asigura audienţă,  pe mai toate canalele media, numele instituţiei este prezentat incomplet – Direcţia pentru Protecţia Copilului (vezi sublinierea de la începutul articolului), iar ştirea are de obicei un subtitlu de genul  Ţigări pentru copii, suficient am spune pentru ca privitorul să îşi formeze automat o opinie despre caz.
     Pentru a contracara această primă opinie creată sub impactul titlurilor, ţigările sunt destinate persoanelor cu handicap fumătoare din centrele aflate în subordinea DGASPC. Din păcate, sindromul Libertatea devine din ce în ce mai răspândit şi se cronicizează chiar pentru publicaţiile şi canalele TV care se doreau serioase.
     În ceea ce priveşte legitimitatea acţiunii şi stigmatizarea promotorului acesteia,  analizele au alunecat în diverse chestiuni fără legătură directă cu cazul dare, dar cu impact la public dat fiind tocmai statutul lor problematic: legalizarea consumului de droguri, cheltuirea nejustificată a banilor publici sau teoretizări sterile despre tehnicile de terapie şi implementarea acestora în bla, bla, bla… Aproape orice subiect cu sau fără legătură cu situaţia dată a fost luat în considerare şi o mulţime de indivizi au înfierat pe rând, fiecare conform priceperii şi interesului său, acţiunea dlui Schmidt.
     Un singur lucru a lipsit din această dezbatere: bunul simţ. 
Orice fumător sau fost fumător cunoaşte şi recunoaşte efectele dependenţei faţă de fumat şi stările de nervozitate pe care le provoacă lipsa ţigărilor. Iar ca fost fumător, cu atât mai mult ai experienţa, uneori vecină cu demenţa, a procesului de renunţare la fumat.
     În acest context vă provoc la un simplu exerciţiu de imaginaţie: gândiţi-vă ce înseamnă şi cum se manifestă această de pendenţă la un om cu probleme psihice, un om pentru care starea normală este aceea de nervozitate permanentă pe care, cu resurse limitate, încearcă să o ţină sub control, iar orice schimbare de condiţii are un efect aproape instantaneu de alterare a comportamentului. În aceste condiţii cred că nu exagerez dacă spun că privarea bolnavului de posibilitatea de a-şi satisface acest viciu poate fi numită pur şi simplu tortură, iar o politică orientată în acest sens nu reprezintă decât o politică teroristă.
     Cred că situaţia trebuie însă tratată însă în afara acestei ştiri şi anume cred că acest Schmidt a supărat din păcate pe cineva şi trebuie mazilit. Pentru că nu pot accepta că vocile care ne reprezintă, indiferent de ce parte a baricadei politice ne aflăm,  sunt atât de idioate încât neagă evidenţa sau pur şi simplu aceasta nu li se relevă.